Un breve estratto dall’ultimo volume della rivista “Arhivele Totalitarusmului” (nr. 1-2/2019, p. 10-21).
Gheorghe Cojocaru, Guvernul din tren al „R.S.S. Basarabene”: o încercare eşuată de exportare a revoluţiei bolşevice, mai 1919
În iarna-primăvara anului 1919, în urma retragerii unităţilor austro-germane, Armata Roşie reuşea să încercuiască trupele naţionale ucrainene şi cele ale ruşilor albi din sudul Ucrainei şi să se apropie tot mai mult de malul stâng al Nistrului[1]. La 17 februarie 1919, Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Ucraina decidea să trateze Basarabia drept „o unitate aparte, cu oblaskom-ul [comitetul regional de partid, în lb. rusă – n.a.] său”. Pe lângă C.C. ucrainean începea să funcţioneze un Birou basarabean, având reşedinţa provizorie la Kiev. Un „birou basarabean” fusese constituit şi pe lângă comitetul regional de partid Odesa. În legătură cu apropierea frontului de „graniţele basarabene”, se propunea ca toată munca de partid şi de agitaţie revoluţionară să fie trecută pe picior de război. Se avertiza asupra inadmisibilităţii unor iniţiative partizane, până la concentrarea definitivă a detaşamentelor revoluţionare „din dreapta Nistrului”. Se cerea să fie trimis de urgenţă la Kiev „reprezentantul comitetelor revoluţionare basarabene” pentru a prezenta situaţia la faţa locului şi pentru coordonarea strictă a acţiunilor. C.C. al P.C.(b.)U. cerea să i se prezinte imediat adresele structurilor clandestine din Basarabia, precum şi stabilirea unor legături sigure cu ele. C.C. îl delegase pe „tov. Şut” să aducă la cunoştinţa oblaskom planul şi evoluţia activităţilor fixate[2].
Odată cu preluarea puterii de către Bela Kun la Budapesta, la mijlocul lunii martie, Lenin începuse planificarea pentru ajutorarea Ungariei revoluţionare, ca apoi să dea lovitura la Berlin, unde era concentrată o majoritate a „proletariatului conştient”. Deja către mijlocul lunii aprilie, Armata Roşie era în apropierea Nistrului. Acum s-a urzit planul unui atac al cavaleriei roşii asupra României, pentru a veni în ajutorul guvernului de la Budapesta, printr-un coridor prin Basarabia şi Bucovina. La 13 aprilie 1919, comandantul Frontului Ucrainean, V. Antonov-Ovseenko, ordona Armatei I Ucrainene „să se concentreze în extremitatea flancului drept al unităţilor basarabene, ca la ordin special: a) să susţină grupul tov. Hudeakov în campania împotriva României; b) prin campania prin Bucovina şi Ugor să ia legătura cu Ungaria sovietică”. În aceeaşi zi, comandantul Armatei a III-a primea ordinul: „Pregătiţi-vă să atacaţi energic România”[3].
La 16 aprilie 1919, Lenin anunţa că „armatele roşii merg spre Basarabia”[4]. Obiectivul strategic al autorităţilor bolşevice era ocuparea Basarabiei şi joncţiunea prin Bucovina şi Galiţia cu regimul lui Bela Kun al Ungariei Sfaturilor. La 18 aprilie, Antonov-Ovseenko îi propunea atamanului Grigoriev, care ocupase Odesa, forţând plecarea trupelor franceze de sub comanda generalului d’Anselme şi cele ale gărzilor albe, să înceapă o campanie „împotriva Europei”, prezicându-i faima „lui Suvorov”. Grigoriev se arătase încântat de propunere: „M-am hotărât. Sunt cu voi până la sfârşit! Merg împotriva românilor”[5]. La 20 aprilie, Antonov-Ovseenko a dat dispoziţie de la Odesa să se formeze „trupe sovietice române” şi să se ia legătura cu „toţi cei care erau dispuşi să lupte împotriva românilor”. La 24 aprilie, comandantul Armatei a III-a Ucrainene a semnat ordinul nr. 2 în care se arăta că „sarcina Frontului Ucrainean este să cureţe Basarabia şi să se pregătească energic pentru ofensiva împotriva României prin ieşirea la râul Siret”. Sarcina Armatei a III-a viza asigurarea trecerii peste Nistru, instalarea pe malul drept al râului şi cucerirea celor mai importante puncte de rezistenţă în Basarabia, „eliberarea Basarabiei” şi instaurarea Puterii Sovietice. Comandantului diviziei a V-a, Peşehonov, i s-a ordonat: „Asigurând trecerea râului Nistru de la s. Râbniţa până la gurile Nistrului, să ocupe şi să menţină linia Chişinău, […] pentru ca, ocupând nodul feroviar Chişinău cu or. Chişinău, să desfăşoare în faţa frontului măsuri de cercetare, avansând detaşamente speciale de agitaţie în scopul de a organiza răscoale în spatele frontului inamicului”[6].
[1] Despre acest subiect, la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului s-au mai publicat, între altele, Alexandru-Murad Mironov, Vremea încercărilor. Relaţiile româno-sovietice, 1930-1940, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2013, p. 33-52, şi Alexandru-Cristian Voicu, The First Communist under Surveillance by the Siguranţa: Christian Rakovsky during the First World War (1914-1918), în AT, nr. 3-4/2016, p. 8-27 (n.ed.).
[2] Arhiva Organizaţiilor Social-Politice din Republica Moldova (mai departe, AOSP), Fondul 50, inv. nr. 3, dosar nr. 2, f. 37.
[3] Victor Savcenko, Котовский [Kotovski], Iauza-Ecsmo, Moscova, 2010, p. 117.
[4] А.М. Lazarev, Молдавская советская государственность и бессарабский вопрос [Statalitatea sovietică moldovenească şi problema basarabeană], Editura „Cartea moldovenească”, Chişinău, 1974, p. 178.
[5] Victor Savcenko, op. cit., p. 119.
[6] Ibidem, р. 117-118.
